Accidentul a avut loc în cartierul ieșean Păcurari, la scurt timp după ce senatorul a plecat de la un eveniment organizat la Teatrul Național, cu prilejul zilelor orașului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, mașina condusă de senatorul Florin Constantinescu a lovit din spate un autoturism care oprise la o trecere pentru pietoni și care, la rândul său, a acroșat o altă mașină care staționa.
În urma impactului, o femeie și un copil aflați pe bancheta din spate a autoturismului lovit de mașina condusă de senatorul de Iași au fost transportați cu ambulanța la spital, fiind răniți ușor.
La fața locului au sosit polițiștii rutieri, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că niciunul dintre șoferii implicați în accident nu consumase băuturi alcoolice.
Senatorul Florin Constantinescu a declarat pentru MEDIAFAX că se deplasa la o distanță mică de mașina aflată în fața sa și că a frânat, dar nu a mai putut evita impactul.
„Un taximetrist mi-a tăiat întâi calea, după ce a întors pe linie continuă. Eram la o distanță mică de mașina din fața mea, am frânat, dar nu am reușit să evit impactul. Nu s-a întâmplat nimic grav. Femeia din mașina din față era panicată, atâta tot. Nu consumasem băuturi alcoolice”, a spus senatorul.
Purtătorul de cuvânt al Poliției județului Iași, Anca Vâjiac, a afirmat că în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele senatorului Florin Constantinescu.
„Din primele cercetări a rezultat că nu a fost păstrată distanța regulamentară în mers. Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a doi pasageri, mamă și copil, care au contuzii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției ieșene.